Feeds:
Posts
Comments

Archive for the ‘Oameni (Ro)’ Category

Autoare a mai mult de 9000 de imnuri plus 1000 de poeme și cântări seculare, Francis Jane Crosby, cunoscută ca Fanny, a fost una dintre cele mai iubite personalități creștine din secolul al 19lea. Pe lânga imnurile ei, printre care unele sunt cele mai populare în toate denominațiile creștine, ea a fost cunoscută și ca predicatoare, învățătoare și lucrătoare în misiune. Cel mai remarcabil lucru despre ea este că a facut toate aceasta în ciuda faptului că era oarbă din fragedă copilărie.

Un pastor a remarcat odata fără rea voință: „Consider că e un mare păcat că Dumnezeu nu ți-a dat vedere, în timp ce te-a binecuvântat cu atâtea alte daruri.“ Fanny Crosby nu a ezitat să răspundă pentru că mai auzise astfel de comentarii înainte, „Știi, dacă la naștere aș fi putut să îmi pun o singură dorință, mi-aș fi dorit să fiu născută oarbă! Pentru că atunci când voi ajunge în cer, prima față pe care o voi vedea cu bucurie, va fi aceea al Salvatorului meu.“

Născută în Putnam County, New York, Fanny s-a îmbolnăvit de infecție la ochi în primele două luni ale vieții ei fragede. Din nefericire, medicul familiei a fost plecat, iar alt om – care s-a prefăcut ca fiind medic certificat – a tratat-o prescriindu-i comprese cu muștar iute, care trebuiau aplicate asupra ochilor ei. Din nefericire acest tratament a lasat-o oarbă. Când s-a descoperit că acest om nu era doctor cu adevărat, el a dispărut. Câteva luni mai târziu, tatăl fetiței a murit. Mama a fost forțată să-și găsească un loc de muncă în orașul învecinat, lăsând fetița în grija bunicii Eunice.

Ca Fanny să nu rămână dependentă de alte persoane, așa cum era obișnuit pentru oamenii orbi la data aceea, Eunice a educat-o și a învățat-o multe aspecte ale lumii din jurul ei, ajutand-o să memoreze pasaje mari ale Bibliei și altor cărți.

Pentru că doctorii spuneau că nu se mai poate face nimic ca vederea ei să fie refăcută, bunica Eunice a ajutat-o să-și dezvolte memoria, în timp ce fetiță creștea și se juca cât de normal posibil cu ceilalți copii.

Dragostea ei pentru poezie a început devreme – primele ei versuri le-a scris la 8 ani, aratând refuzul ei de a se compătimii pe sine însăși:

O, ce suflet fericit sunt,
Desi nu pot vedea!
Sunt determinată ca în aceasta lume
Să fiu fericită.

De câte binecuvântări mă bucur,
pe care alții nu le au,
Să plâng și să oftez pentru că sunt oarbă
Nu pot, și nu o voi face!

Ocazional Fanny a mers la școlile locale, dar pentru că învățătorii nu au știut cum să o ajute, nu a rămas niciodată mult. Cu toate acestea, perioada adolescenței a evidențiat talentul ei creativ – cânta cu vocea, cânta la pian și a devenit cunoscută ca poetă. La vârsta de 14 ani mama ei a auzit despre o noua șansă pentru Fanny în Institutul pentru orbi din New York, care tocmai se deschisese. În 1835 Fanny s-a înscris la școală și acolo a găsit în sfărșit acel lucru pentru care se ruga – o șansă să trăiască printre oamenii care puteau să o învețe toate lucrurile care o interesau. În acest institut și-a petrecut 23 de ani din viața ei: 12 ca elevă și 11 ca învățătoare.

Un om al științei care studia creierul uman a cunoscut-o pe Fanny în timp ce era la școala și a spus despre ea: „Avem aici o poetă. Încurajați-o cât de mult posibil. Citiți-i cele mai bune cărți și învațați-o cele mai bune poeme. Veți auzi despre această tânără domnișoară într-o zi.“ Nu a durat mult, pentru că la vârsta de 23 de ani Fanny a făcut cunoștință cu președinții lumii de atunci.

Un alt membru al institutului, Alexander van Alstine s-a căsătorit cu Fanny în anul 1958. El a fost considerat unul dintre cei mai buni organiști din New York la data aceea și a scris melodiile la multor imnuri ale lui Fanny. Ea însăși a compus puține melodii pentru imnurile ei, deși cânta la o mulțime de instrumente cum este arpa, pianul și chitara.

În anul 1859 Fanny a născut un copil care la scurt timp după aceea a murit. Ea a vorbit foarte rar despre acest incident, de aceea nu se știe nici măcar daca a fost o fata sau un băiat.

Mulți muzicieni veneau la Fanny pentru versuri. De exemplu a venit într-o zi la ea muzicianul William Doane, care i-a fost prieten apropiat peste 40 de ani. Vizita a fost surpriza pentru Fanny, dar Doane a rugat-o sa îi scrie câteva cuvinte pentru melodia care tocmai o compusese și trebuia să o cânte la următorul congres. Singura problemă era că trenul pentru acest congres pleca în 35 de minute. În timp ce el cânta melodia la pian, Fanny a bătut din palme și a exclamat: „Cântarea ta spune Sigur la Domnu-n brațe!” Apoi s-a retras să se roage și s-a intors cu versurile acestui imn, care mai târziu au fost o inspirație pentru aceia care au pierdut un copil ca și ea.

Deși Fanny avea contracte cu diferiți editori să scrie 3 imnuri pe săptămână, de multe ori scria 6 imnuri pe zi, pentru un dolar sau doi pe imn, multe din ele devenind foarte populare. Pe când mulți gândeau ca Fanny era exploatată și o îndemnau să ceară mai mulți bani pentru munca ei, ea nu era deacord cu ei. Ea simțea ca imnurile ei erau o muncă pentru Domnul, iar răsplata ei erau sufletele care Îl descopereau pe Isus prin ele.

Găsim în cartea de cântari adventistă 20 de imnuri scrise de Fanny Crosby, printre care Spune-mi povestea iubirii, Ce fericire am pe Isus, Vino la apa de viață și Mărețe Sabat, un imn care arată lumina ei și în privința adevăratei zile de odihnă.

Fanny Crosby avea capacitatea de a compune imnuri foarte complexe și muzică cu o structură mult mai clasică, dar a preferat să scrie versuri simple și sentimentale, care puteau fi folosite pentru evanghelizare. A continuat să scrie imnuri până la moartea ei, cu o lună înainte de a împlini 95 de ani. “Vei ajunge la capătul râului, într-o dulce zi, în curând!” a fost ultima strofă compusă de ea.

Read Full Post »

20090411-115835-yim-gruppenbild_18233700700

20090411-120354-yim-gruppenbild_18228700700

20090411-120407-yim-gruppenbild_18229700700

Obiectivul primei fotografii a fost sa cuprinda toti participantii congresului (aprox. 1700 pers.) Youth in Mission din Aprilie 2009.  Motto-ul acestui congres “follow the Bible” este vizibil.

In ultima fotografie puteti descoperii cativa dintre tinerii nostrii (Darius, Ramy, Cosmin, Mirela, Larissa, Lili, Fam. Stanoiu).

source: http://www.youthinmission.info

Read Full Post »

Minnie Riperton

Minnie Riperton a fost o cantareata de soul din SUA. Ea s-a nascut pe 8.11.1945 in Chicago si a murit in urma cancerului de san pe 12.7.1979 in Los Angeles, la numai 31 de ani. Minnie provine dintr-o familie foarte muzicala, ea fiind cea mai mica dintre cei 8 frati ai ei.  La varsta de 15 ani a inregistrat primul ei disc. A cantat impreuna cu Stevie Wonder ca si cantareata background la melodia “It Ain’t No Use” si ca solista tot impreuna cu Stevie Wonder melodia “Creepin”. Albumul ei “Perfect Angel” a fost premiat cu Platin si a ajuns in 1945 in topul charturilor americane. Acest album a facut-o faimoasa ca fiind “the lady with the high voice” [Doamna cu vocea inalta]. Intr-adevar ea putea atinge 5 1/2 octave ale registrului vocal, lucru care l-a dovedit in 1975 cu piesa ei “Loving You”. Cu vocea ei putea imita pasari si diferite instrumente.

Read Full Post »

Saptamana trecuta am lucrat la wienerlinien – un depozit pt tramvaie, metrouri si autobuzuri care circula in Viena. Acolo erau fabricate, reparate si parcare. Job-ul meu a fost sa iau in primire clase de copii, sa ii duc de la un loc la altul unde le era explicat ce se poate vedea si sa ii servesc cu mancare.
A fost interesant sa vad dinamica intre copiii de aceiasi varsta. Vrand nevrand auzeam discutiile lor (de la clasa a 2a in sus) unde subiectul nr. 1 era “tie iti place de ….?” sau “uite sa vezi prietena mea pe mobil”. Nu puteam sa nu zambesc la ceea ce auzeam. Imi placea sa vad cum copii se armonizau intre ei.

Pana la un moment dat, cand a venit o clasa a 8a, clasa formata din 27 baieti si 3 fete. Cand s-au asezat toti in jurul mesei am observat o fata care statea singura. Vedeam pe fata ei trista un zambet fortat. Iesiti afara copiii au inceput sa vb intre ei. Acum puteam observa de ce in ochii fetei se citea atata tristete. Baietii o injurau, aveau cele mai vulgare cuvinte pentru ea – nu vreau ca aceste cuvinte sa se regaseasca pe blog-ul meu. Au inceput sa tzopaie si sa danseze, ceva tipic pentru copii. Fata, ca sa apartina si ea grupului, a tzopait si ea cu ei. Au inceput sa rada de ea si sa ii spuna din nou cuvinte urate. La cuvintele lor ea radea, incerca sa ascunda ceea ce produceau cuvintele lor in sufletul ei. Replica ei a fost: “Si ce daca nu am nici-un prieten in scoala? Am prieteni afara care ma apreciaza!” Cand am vazut ce se petrecea ma durea sufletul pentru ea. Le-am spus sa se opreasca, dar nu aveam cu cine vorbii. Profesorii urmareau toata scena dar nu spuneau nimic. M-am alaturat fetei si am vb cu ea.. nu despre ce se petrecea, ci pur si simplu small talk.

Aceasta a fost ultima clasa pe ziua aceea, asa ca s-a intamplat ca sa fiu in acelas tramvai cu acea clasa. In tramvai baietii iar au inceput sa strige la ea si sa rada de ea. Fata nu a mai rezistat si a inceput sa planga. A fost atat de puternica pana atunci, a incercat sa nu arate ce simte dar acum a izbucnit in plans. Am incercat sa nu ma implic. Stiam ca nu e treaba mea sa ma bag.

De ceea ce a urmat nu sunt mandra pentru ca nu stiu care au fost efectele. Este posibil sa fi agravat situatia. Dar am facut-o pentru ca nu am mai rezistat. Mi s-a rupt sufletul cand am vazut-o asa. Am intrebat pe unul din baieti “Cum te simti ca ai facut pe cineva sa planga?” Au inceput sa rada si sa spuna “Ea tot timpul plange, ne-am obisnuit cu asta.” Am mangaiat-o pe fata si am incercat sa o fac sa se simta mai bine. Profesorii imi trageau priviri urate, dar nu au spus nimic. Unul a venit aproape de mine sa auda ce ii zic. Fata mi-a povestit din viata ei, ca de 3 ani zi de zi suporta batjocura lor, si alte lucruri personale, care nu vreau sa le insir aici din respect pt ea.

Efectele… Domnul le stie… probabil ca nu o sa aflu nici-odata. Ma rog pentru acea fata si sper ca sa nu se fi agravat situatia.

Morala sa o traga fiecare pentru el… Pentru mine a fost socant sa vad cata rautate poata sa existe chiar si intre copii. Odata nascuta o astfel de dinamica e greu, daca nu imposibil, de oprit. Este cea mai innalta forma de mobbing…

Read Full Post »

Am avut şi eu o mamă,
Când eram copil ca voi,
Astăzi nu mai am mămică
Şi mă simt grozav de rău.

Ea mă învaţa cu teamă
Să iubesc pe Dumnezeu
Să ascult mereu de Domnul
Să urăsc tot ce e rău.

Nu era ea învăţată
Că doar 8 clase avea
Dar slăvit să fie Domnul
De credinţa ce-o avea.

Dacă astăzi spun acestea
Şi le spun aşa cum pot
Le-am învăţat de la mama
Când eram mică de tot.

Astăzi mama mea-i sub glie
Pe pământ n-o pot vedea
Aştept ziua învierii
Să mă-ntâlnesc cu mămica.

Şi apoi cu toţi ai noştri
Care-n Domnul am crezut
Ne va ridica în slavă
Domnul în al Său văzduh.

Şi-mpreună cu mămica
Vom zbura spre veşnicii
Şi-om locui-mpreună
În vecii vecilor amin.

Aceasta poezie a fost scrisa de bunica mea in amintirea fiicei ei, care a luptat pana la sfarsit impotriva cancerului. A pierdut aceasta groaznica batalie inainte de a implinii 47 de ani. In urma ei au ramas 3 fete, carora le este dedicata aceasta poezie.

Matusa mea a fost o femeie deosebita, lucrarea ei a constat in a trata alti bolnavi cu metode naturiste. Multi s-au vindecat cu ajutorul ei, insa cancerul ei a inaintat in asa masura, incat nu a mai putut fi oprit. Matusa mea a trait pentru altii. Cine a cunoscut-o, nu o va uita niciodata…

Read Full Post »

Deşi iPod-ul este deja un gadget folosit de multă lume, inventatorul său nu îşi permite să-şi cumpere unul. Compania Apple a recunoscut recent că un bărbat de 52 de ani din Marea Britanie a inventat tehnologia ce stă la baza iPod-ului acum 30 de ani.
Kane Kramer este tatăl a trei copii şi are probeleme financiare atât de mari încât anul trecut a fost nevoit să-şi vândă casa.
El a povestit acum doi ani unui ziar cum a inventat ceea ce astăzi este cunoscut ca iPod în 1979, când avea 23 de ani. Aparatul inventat de el, denumit IXI, putea stoca 3,5 minute de muzică pe un chip. Schiţele desenate de Kramer la acel moment arată un aparat de mărimea unui card de credit, cu un ecran dreptunghiular şi un meniu pentru a naviga prin fişierele stocate – design foarte asemănător cu iPod-ul.
Kramer şi-a brevetat invenţia şi a înfiinţat o companie pentru a dezvolta ideea. Însă în 1988, după o separare în consiliul director, bărbatul nu a putut să strângă cele 60.000 de lire necesare pentru a reînnoi brevetul asupra invenţiei în 120 de ţări, astfel încât tehnologia a devenit proprietate publică. Recent, Kane Kramer a primit un telefon de la Apple prin care era informat că firma doreşte să îi recunoască munca. “La început am crezut că prietenii îmi fac o farsă”, povesteşte bărbatul. Apple a folosit schiţele şi brevetele lui Kane Kramer într-un proces împotriva firmei Burst.com, care pretinde că are drepturi asupra tehnologiei şi doreşte parte din profitul obţinut de Apple din comercializarea gadget-ului. Kramer mărturiseşte că a fost foarte emoţionat să afle că în sfârşit îi va fi recunoscută invenţia ce a revoluţionat industria muzicală. Acum el negociază cu Apple o recompensă pentru munca sa. Totuşi, bărbatul dezvoltă în prezent o idee care va avea chiar mai mult succes decât iPod-ul, crede el. Noua sa invenţie va permite înregistrarea convorbirilor telefonice şi expedierea lor către o a treia parte în numai 30 de secunde, iar tehonogia se numeşte Monicall.
Sursa: Daily Mail

Read Full Post »