Feeds:
Posts
Comments

Archive for the ‘Ergotherapie’ Category

Nu ma gandeam ca o fac si pe asta… la cat am de lucru sa scriu pe blog. Dar pt ca am o scurta pauza, pana ma duc la ultima pacienta pe ziua de azi, am zis sa va salut de la lucru πŸ™‚ Mai sunt 45 min. si plec acasa… o noua zi de lucru s-a scurs, si se apropie ziua in care plec in Romania in concediu. yeey πŸ™‚

Advertisements

Read Full Post »

Daca ar fi sa ma intrebe cineva, la ce gand ma apuca spaima, raspunsul ar fi “singuratatea”.Unul dintre cele mai teribile lucruri care ti se poate intampla este singuratatea.

In sase luni de cand lucrez la spital s-a intamplat ca doua paciente pe care le tratez sa cada in apartamentul lor, fiind singure. Nereusind sa se mai ridice au zacut acolo zile intregi pana le-a gasit cineva din intamplare. Doresc sa relatez unul din aceste cazuri. Cand am cunoscut-o pe Dna Klein (nume modificat) zacea in patul de spital. Citisem in fisa medicala despre ea, ca a cazut si patru (!) zile a ramas pe podea, pentru ca nu a reusit sa se ridice singura. In tineretea ei a suferit de o boala dupa care a ramas cu probleme motorice, actualmente aproape paralizata si cu mainile deformate. Am zambit in sinea mea, cand am vazut-o cu parul ei scurt si vopsit (de loc uniform) roz. Era extenuata, si in prima zi nu am putut sa fac exercitii cu ea. Insa mi-a confirmat ca intr-adevar a zacut patru zile pe podea si mai tarziu aveam sa aflu mai multe amanunte. Dna Klein are o fata, cu care nu mai are contact, pentru ca dintr-un anumit motiv, fata ei nu vrea sa vb cu ea. Pana la data cand a cazut putea sa mearga suficient de bine ca sa ajunga dintr-o camera intr-alta. O data pe saptamana venea un ajutor, care ii facea cumparaturile si putina curatenie (ce nu reusea singura). Din nefericire cumva s-a impiedicat si a cazut fara sa poata sa se mai ridice. Dupa cateva incercari nereusite a inceput sa strige cat a putut de tare. A strigat cateva ore pana nu a mai avut putere. Si asa a trecut o zi, doua, trei,… Va puteti imagina in ce stare era in a patra zi (nu intru in detalii pt cei mai sensibili), cand aΒ  venit ajutorul ei. Imediat a fost chemata salvarea si a fost internata cu deshidratare si cu esofagul lipit. Lucru care o impiedica sa manance.Β  Oricum nu mancase patru zile, dar nici acum in spital nu mai putea manca. Cu siguranta Dna Klein era o femeie slaba din fire dar cand a dat patura la o parte m-am ingrozit. Cand a fost sa o ajut sa se ridice mi-a fost frica ca ii frang ceva. Nu ma gandeam ca reuseste sa stea pe muchia patului… dar a reusit. De acolo am putut sa facem exercitiile. Tot imi spunea ca ii e frica sa mearga din nou acasa iar doctorii spitalul voiau sa o externeze cat mai repede posibil. A ramas aprox. 2 saptamani, dupa care s-a reabilitat cat de cat si a fost externata.

In job-ul meu sunt confrontata zilnic cu istoriile pacientilor si cu caractere diferite. Incerc sa las totul acolo cand ies pe poarta si sa nu ma atinga prea mult in timpul liber. De cele mai multe ori reusesc sa imi impun lucrul acesta si intr-adevar acasa nu ma mai gandesc. Dar sunt cazuri ca acesta, care ma face sa gandesc dincolo de simpul fapt si sa imi pun intrebari de genul “Cum este posibil sa nu observe nimeni ca zaci pe podeaua din apartamentul tau 4 zile la rand?” Ca sa ajungi intr-o situatie ca aceasta trebuie sa fi tare singur. Si asa, inainte sa adorm seara, incep sa filozofez despre singuratate. Dna. Klein a scapat… dar nu mai era mult si singuratatea o ucidea… Ce pot face eu pentru asemenea persoane? Ce poti face tu?

(Numele persoanei a fost schimbat, mai multe amanunte nu am putut da din motive etice)

Read Full Post »

Pot spune ca imi indeplinesc job-ul cu cea mai mare satisfactie si din pur egoism. De ce?Β Iata ceea ce primesc in schimb:

  • un zambet larg
  • un multumesc cald
  • o mangaiere pe fata
  • o apucatura stransa de mana
  • cateva lacrimi la despartire
  • o poezie
  • un “veniti si maine”
  • un alint (raza de soare)
  • o apreciere
  • o ciocolata
  • o felicitare

Am acumulat multe din acestea in numai 3 1/2 luni. Maine primesc iar…

Read Full Post »

Ieri m-am uitat in cont.. traiasca online banking.. asa de curioasa, daca mi-a venit salariul. Ma gandeam ca o sa dureze mai mult dar traraaa πŸ™‚ hmm ce o sa fac cu primul meu salariu? paaai mai intai am niste cheltuieli cu masina care trebuie achitate (pff nici nu ma gandeam cat de scump poate sa fie sa ai o masina) si apoi… hmm un ipod mi-ar placea. Dar mai asept ca poate-mi aduce mos craciun – MOS CRACIUN DACA CITESTI ASTA SA STII CA IMI DORESC MULT!!! :)) Ahh si incep reducerile.. merg la shopppiiiing! Am cam multe planuri pt primul salariu, cu siguranta nu imi ajung banii.. asa ca voi achita cheltuielile necesare si that’s it..
Tu ce ai facut cu primul salariu? Mai iti amintesti?

Read Full Post »

I’m happy πŸ™‚ Am ajuns intr-un team cu colege foarte prietenoase. Ma ajuta ca sa ma acomodez cu totul si imi explica unde ce este de mai multe ori (ceea ce e necesar la cate informatii primesc). Cu toate astea azi am reusit sa ma ratacesc deabinelea in arealul spitalului. Pana nu am facut rost de un plan nu am gasit unde trebuia sa ajung. Ma bucur cand primesc scrisori cu informatii unde scrie numele meu pe ele πŸ™‚ Parca nu-mi vine sa cred…
Cu pacientii am inca multe emotii… Cred ca dureaza ceva timp pana capat rutina. Pana acum am facut terapiile impreuna cu o colega.. de maine trebuie sa le fac singura. Imi intind aripile si zbor!

Read Full Post »

Am emotii!!! Maine prima zii de lucru.. pe cat am asteptat momentul, pe atata de emotionata sunt.. Am incercat sa nu ma gandesc la asta si in ultimele zile mi-am preocupat gandul cu altceva dar in seara asta cred ca nu o sa adorm usor…
Cine a facut experienta asta de incepator, m-as bucura sa ma ajute cu un sfat…

Read Full Post »

Read Full Post »

Older Posts »