Orhideea alba

Din ziua in care am implinit 12 ani, in fiecare an, de ziua mea, o orhidee alba era livrata de la floraria din colt pentru mine…
Expeditorul…anonim.
Desi, cum va puteti imagina, de fiecare cautam nerabdatoare, o nota, o felicitare, ceva,…niciodata nu am gasit nimic….doar ea. orhideea.
Dupa un timp am incetat sa mai fac cercetari detectivistice pentru a descoperi de la cine primeam an de an acest cadou deosebit….ma multumeam sa ma bucur si sa admir orhideea alba, maestoasa, puternica si in acelasi timp atat de fragila…
De-a lungul anilor multe ganduri mi-au trecut prin minte, despre cine s-ar putea afla in spatele acestui gest…. Una dintre fanteziile mele preferate era despre cineva deosebit, sensibil si sarmant insa prea timid pentru a-si face cunoscuta identitatea….
Mama mea, care stia despre orhidee si despre intrebarile mele, imi hranea si ea imaginatia intrebandu-ma uneori daca exista cineva printre cunoscutii mei fata de care am aratat bunatate sau pe care am ajutat in mod deosebit…..imi amintea de ocaziile in care vazand cum vecina noastra, mamica a 5 copii, se intorcea de la piata si eu o ajutam sa care in casa cumparaturile in timp ce aveam grija ca nici unul din micutii ei sa nu iasa pe sosea….. sau de domnul Martin care era atat de batran incat se misca cu mare greutate si caruia ii duceam in fiecare dimineata ziarul si posta in casa….
Mama mea m-a incurajat in cautarea de posibile raspunsuri cu privire la orhideea alba….acum, cand ma uit inapoi, imi dau seama ca ea dorea ca fetele ei sa fie creative, si in acelasi timp sa se simta pretuite si iubite.
Bineinteles ca au fost momente dureroase in viata mea…..
La 17 ani un baiat mi-a frant inima….mama a fost acolo, langa mine, fara reprosuri dar cu o farfurie de prajiturele si un pahar cu lapte…si asa impreuna am trecut peste aceasta criza ……
Cu doua zile inaintea festivitatilor de absolvire a liceului tatal meu a murit…Si aceasta a fost a doua criza din viata mea….mult mai mare si mai intensa decat tot ce experimentasem pana atunci…uneori ma trezeam noaptea simtind ca ma sufoc de durere, frica, neincredere si o furie violenta.
Am devenit total apatica fara nici un interes pentru festivitatile de absolvire la a caror organizare muncisem din greu…de asemenea nici perspectiva plecarii la facultate nu ma mai motive….nu vroiam decat sa stau acasa si sa-mi infund capul in perna…
In aceste momente, mama mea, la randul ei daramata de moartea sotului ei drag, nici n-a dorit sa auda de schimbarea planurilor mele.
Cu o zi inainta decesului tatalui meu, noi fusesem amandoua in oras…ca sa cautam o rochie pentru serbarea de la scoala…si gasisem una…o rochie spectaculoasa…metri si metri de matase albastra care ar fi facut orice fata se sa simta o adevarata printesa….insa la magazin nu aveau marimea mea….iar apoi, cand tatal meu a murit am uitat cu totul si cu totul de acea rochie….
Mama mea insa, n-a uitat.
In dimineata dinaintea serbarii am gasit aceasta rochie intinsa pe canapeaua din sufragerie….bininteles in masura mea…
Desi eu aruncasem la gunoi toate planurile mele de viitor , mama mea a reusit prin acest gest, care stiu ca a costat-o si multi bani, si multa putere, mai ales in acele zile, sa ma faca sa-mi recapat curajul si increderea….
Pentru mama era foarte important ce parere avem despre noi insine… si daca stau sa ma gandesc, cred ca ea dorea ca noi sa ne vedem ca acea orhidee alba: puternici, iubitori, perseverenti…si, de ce nu, poate chiar putin misteriosi….
Mama mea a murit cand eu aveam 22 ani, la doar 10 zile dupa nunta mea.
Acela a fost anul in care orhideele au incetat sa mai vina.